La americani, dacă alegătorii miros că politicienii promit reduceri de taxe sau măriri de venituri nesustenabile, îi ignoră. Åži la propriu ÅŸi la figurat. Ei ÅŸtiu că mai bine acum, temporar, înseamnă mai rău, mai mult rău, peste ceva timp. Sunt greu de păcălit.
Nu spun să facem ca ei, dar cred că încep să intuiesc care este planul pentru România. Din aprilie probabil trecem cu FMI pe o linie de credit flexibilă, fără condiÅ£ionalităţi, dăm drumul la creÅŸteri de salarii ÅŸi pensii, micÅŸorăm investiÅ£iile publice (ÅŸi aÅŸa nu au efecte de multiplicare prea mari) ÅŸi forţăm un minimum de creÅŸtere economică. Anunţăm rezultate bune, ajustarea s-a terminat, românii pot fi optimiÅŸti, mergem înainte. Dacă pierdem supravegherea FMI si CE, putem “derapa” neamaiavând o ancoră puternică. Å¢intele din Tratatul Fiscal sunt departe iar Legea Responsabilităţii Fiscale poate fi încălcată (nu ar fi prima dată, în condiÅ£iile în care ea nu prevede sancÅ£iuni puternice pentru încălcarea ei).
Nu va ÅŸti prostimea că de fapt s-a ajustat un dezechilibru – deficitul de cont curent ridicat creându-se un alt dezechilibru, poate la fel de periculos – datoria publică explozivă. Nu va ÅŸti prostimea că economiile făcute la buget cu corecÅ£ia salariilor sunt depăşite de sumele care trebuie plătite drept despăgubiri în următorii ani ÅŸi deci nu am făcut decât să amânăm deficitul pentru viitor. Nu va ÅŸti prostimea că acuzam pe ministrul de finanÅ£e din 2007 si 2008 că face cheltuieli de câteva ori mai mari în luna decembrie faţă de media lunară iar noi am făcut la fel în 2011, când am făcut cheltuieli de capital de 3,5 ori mai mult în ultima luna a anului fata de media primelor 11 luni.
Sunt câteva motive pentru care creÅŸterea nesustenabilă a salariilor se poate întoarce împotriva noastră.
Primul. Se încalcă orice regulă de bun simÅ£ economic, intrându-se din nou în capcana angajării unor cheltuieli permanente pe baza unor venituri potenÅ£iale ÅŸi temporare. Se face vorbire că cei 0,6% din PIB, care reprezintă impactul estimat asupra salariilor, se vor finanÅ£a din reducerea evaziunii fiscale. Probabil, posibil, nu cert. Deci, creÅŸterea salariilor nu corespunde cu principiul responsabilităţii în economie.
Al doilea. Se încalcă Pactul Euro Plus, document pe care România l-a semnat. Acolo se prevede o regulă foarte simplă: ritmul de creÅŸtere al salariilor trebuie să fie concordant cu ritmul de creÅŸtere al productivităţii muncii. Dacă luăm în ansamblu, ne putem uita în statistica Eurostat (martie 2012) la dinamica indicatorului Real labour productivity per person employed. Pentru România în 2010 am avut o scădere de 0,1%, în 2011 o creÅŸtere de 2,3% iar în 2012 se estimează o creÅŸtere de doar 1%. Dacă ne uităm la evoluÅ£ia indicatorului Nominal unit labour cost index observăm pentru România o reducere în 2010 de 3,5%, o creÅŸtere de 1,3% în 2011 ÅŸi o majorare estimată de 5,4% în 2012. O să spuneÅ£i, de ce să luăm pe total, haideÅ£i să ne uităm la bugetari, unde productivitatea muncii este greu de estimat. Să ne uităm. Putem considera că, în cazul bugetarilor, salariile ar putea creÅŸte în mod sustenabil echivalent cu ritmul de creÅŸtere economică. Dar acesta a fost de 2,5% în 2011 ÅŸi este estimat la 1-1,5% în 2012. Deci, mai mult nu se poate. În plus, să privim la ultimul Raport asupra InflaÅ£iei, secÅ£iunea PiaÅ£a muncii. Arată că sectorul bugetar a avut creÅŸteri salariale în ultima perioadă (variaÅ£ie anuală) aproape duble faţă de media pe economie si triple faţă de sectorul care este cel mai competitiv la export ÅŸi care asigură mare parte din valoarea adăugată în economie – industria. Deci, creÅŸterea salariilor nu este justificată de creÅŸterea de productivitate.
Al treilea. Nu există spaÅ£iu fiscal pentru creÅŸterea salariilor cu 15% în buget. Ar fi de preferat creÅŸterea salarială prudentă – în limita plafoanelor existente la acest capitol – unui transfer de resurse de finanÅ£are de la investiÅ£ii s.a. România iese disperată după împumuturi pe piaţă pentru a face faţă cheltuielilor curente – ÅŸi aÅŸa destul de rigide. România va avea în următorii ani o presiune incredibilă pe cheltuielile cu datoria publică, trecută bine de pragul de sustenabilitate estimat la 37% din PIB. România are de efectuat plăţi care au fost aruncate în viitor (vezi aici sumele câÅŸtigate în instanţă de bugetari – 9 miliarde ron, peste economia rezultată la buget prin tăierea cu 25% din 2010). Să mai aducem aici aminte de arierate, de creÅŸterea costurilor cu îmbătrânirea ÅŸi îngrijirea sănătăţii etc Mai punem peste si estimările îngrijorătoare privind intrarea tehnică in recesiune, situaÅ£ia proastă din buget s.amd? Deci, nu sunt bani.
Al patrulea. Ne facem de râs în Uniunea Europeană. Cu ce obraz mergem noi sa depunem instrumentele de ratificare a Tratatului Fiscal în condiÅ£iile în care am început să derapăm chiar în momentul semnării lui? Cum vom justifica noi duplicitatea? Semnăm, promitem, ne angajăm. Ne Å£ine 2 zile. Când am ajuns acasa, uităm ÅŸi ne vedem de ale noastre.
Al cincilea. Experimentul ajustării fiscale din România a eÅŸuat într-un mod urât. Reversarea măsurilor de austeritate – unele corecte – vor dărâma bruma de încredere care se formase în legătură cu angajamentul României pentru sustenabilitate. Chiar dacă aproape exclusiv cantitativă, ajustarea îÅ£i menÅ£inea un minim de încredere în rîndul investitorilor străini, îÅ£i putea oferi o ÅŸansă în viitor (chiar dacă ISD urile sunt acum la un sfert faţă de cele din 2008).
Al ÅŸaselea. EchivalenÅ£a ricardiană. În principiu, orice reducere de taxe (sau o creÅŸtere de cheltuială bugetară, nesustenabilă – în cazul de faţă) va conduce la impozite ÅŸi taxe mai mari în viitor. Aruncăm pe generaÅ£iile viitoare povara unor impozite ÅŸi taxe mai mari, determinate de deficitele bugetare ridicate din prezent.
Al ÅŸaptelea. CreÅŸterea salariilor bugetarilor conduce la creÅŸterea consumului ÅŸi la creÅŸterea economică – este o marotă. În sine, în mod exclusiv, aceasta corelatie chiar nu se petrece în economiile slab dezvoltate. CreÅŸti salariile nesustenabil, îÅ£i trebuie finanÅ£are. LoveÅŸti în privat prima dată, tăind investiÅ£ii, loveÅŸti a doua oară prin faptul că statul va mări cererea de împumuturi ÅŸi va forÅ£a dobânda să rămână sus ÅŸi mai loveÅŸti în toÅ£i a treia oară, când le măreÅŸti impozitele ÅŸi taxele pentru a suporta costurile de împrumut din ce în ce mai mari. În al doilea rând, luând în considerare ipoteze optimiste, efectul majorării salariilor bugetarilor cu 15% de la 1 iunie asupra cresterii economice este de circa 0,3% (Ipoteze: creÅŸterea medie pe familie de bugetari de 9% (un bugetar plus un lucrător în sistemul privat); înclinaÅ£ie marginală spre consum 75%; pondere in total consum final a familiilor de bugetari 28%; pondere a consumului final al populatiei în PIB de 62%).
Cred că nu este nevoie să mergem mai departe si sa calculam inclinatia marginala spre import, ce se consuma s.a. Nu mai are rost.
Al optulea. Se dă drumul la tăvălugul revendicărilor privind creÅŸterea veniturilor. Azi au fost minerii, mâine vor fi profesorii, poimâine medicii iar peste trei zile funcÅ£ionarii publici. Spirala inflaÅ£ionistă stă să se formeze din nou în economie.
Pentru mine, creÅŸterea nesustenabilă a salariilor este o iluzie, o dezamăgire. Am tot încercat să scriu analize în sensul unei discipline mai mari a finanÅ£elor publice, în sensul reducerii risipei banului public, a evaziunii s.a. Am incercat sa ofer ÅŸi soluÅ£ii pentru stimularea sectorului privat, cel care dă în mare măsură esenÅ£a valorii adăugate în economie. Cred că mi-am pierdut timpul degeaba.
Pentru omul de afaceri sau lucrătorul din privat, creÅŸterea salariilor este la fel, o iluzie. Va plăti impozite ÅŸi taxe mai mari în viitor pentru că bugetul nu va rezista unor cheltuieli rigide ÅŸi în condiÅ£ii de incertitudine ridicată pe pieÅ£ele financiare.
Pentru lucrătorul din sectorul public, creÅŸterea salariilor este iarăşi, o iluzie. Se va bucura la cîteva zeci de ron pe care îi va plăti cu vârf ÅŸi îndesat prin taxe mai mari, prin corupÅ£ie mai ridicată, chiar prin locul său de muncă. Se va bucura că îi creÅŸte salariul cu cateva zeci de ron pe spatele celor 80.000 de colegi care vor fi concediaÅ£i în acest an. Mâine s-ar putea să fii chiar el în situaÅ£ia lor.
Cred că pentru toti, creÅŸterea nesustenabilă a salariilor este o iluzie. Ne introduce din nou în capcana amăgirilor. Ne face să gîndim prost – să confundăm niÅŸte venituri temporar mai mari, dar nefundamentate cu venituri permanent mai mari,durabile. Înseamnă exact aceeaÅŸi situaÅ£ie cu cea din 2007 ÅŸi 2008.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu