Decizia de anulare a condamnarii la 7 ani de inchisoare a fostului presedinte al SIF Oltenia, Dinel Nutu, fost Staicu, in dosarul fraudarii Bancii Internationale a Religiilor, "se intemeiaza pe dispozitiile art. 386 lit. d din Codul de procedura penala, intrucat pentru aceeasi stare de fapt, impotriva sa s-au pronuntat doua hotarari judecatoresti: una de condamnare la 7 ani inchisoare, respectiv decizia penala nr.741/2011 a Curtii de Apel Bucuresti, si una prin care s-a confirmat solutia de neincepere a urmaririi penale, respectiv decizia penala nr. 1057/27.09.2010 a Curtii de Apel Craiova", se arata in motivarea deciziei de anulare a condamnarii, publicata marti de instanta.
Articolul 386, litera d din Codul de procedura penala prevede ca "Impotriva hotararilor penale definitive se poate face contestatie in anulare in cazul in care impotriva unei persoane s-au pronuntat doua hotarari definitive pentru aceeasi fapta."
Pe 28 februarie, seful DNA, Daniel Morar, explica, intr-un interviu acordat HotNews.ro: "Aceeasi instanta care l-a condamnat l-a si achitat. Adica spunem judecatori din cadrul aceleiasi instante a Curtii de Apel Bucuresti. Solutia data este de fapt de anulare a hotararii de condamnare, a hotararilor, a celor trei hotarari de condamnare in cadrul unei proceduri numite contestatie in anulare. Ce s-a intamplat: un complet de trei judecatori a constatat definitiv, din pacate, ca acele solutii de condamnare dispuse de catre colegii lor sunt nelegale, sa ne exprimam nu tocmai juridic, pentru faptul ca exista undeva in tara asta, mai precis la Craiova, o hotarare judecatoreasca care statueaza cu autoritate de lucru judecat altceva. Ca judecatorii de la Curtea de Apel Craiova s-au pronuntat deja pe fapta care a atras condamnarea pentru Dinel Staicu si pentru ceilalti. Si, prin urmare, a desfiintat ultimele hotarari."
- Citeste integral motivarea deciziei instantei in documentul atasat.
Curtea de Apel Bucuresti a anulat, pe 23 februarie, condamnarea la 7 ani de inchisoare primita de fostul presedinte al SIF Oltenia, Dinel Nutu, fost Staicu, in dosarul fraudarii Bancii Internationale a Religiilor (BIR), in care acesta a fost judecat pentru complicitate la abuz in serviciu. Decizia CAB este definitiva, astfel incat mandatul de executare a pedepsei a fost anulat.
Inspectia Judiciara s-a sesizat din oficiu, dupa decizia Curtii de Apel Bucuresti de a anula executarea condamnarii la sapte ani de inchisoare in cazul lui Dinel Staicu, in dosarul fraudarii Bancii Internationale a Religiilor.
- Dosarul devalizarii BIR
Pe 4 aprilie, magistratii Curtii de Apel Bucuresti i-au condamnat pe directorul SIF Oltenia, Dinel Staicu, si pe fostul presedinte al Bancii Internationale a Religiilor, Ion Popescu, la cate 7 ani de inchisoare cu executare pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu si complicitate la aceasta infractiune, in dosarul fraudarii BIR.
Procurorii au cerut o interdictie de a parasi tara pentru Dinel Staicu in 16 februarie 2011, principalul motiv invocat fiind intentia acestuia de a-si schimba numele, insa nu au reusit sa-i convinga pe judecatori ca omul de afaceri, care nici nu se mai prezenta la proces, se pregateste sa fuga din tara.
Cererea a fost formulata atunci de procurorul de sedinta, in procesul in care Dinel Staicu era judecat de magistratii Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti pentru "asociere in vederea savarsirii de infractiuni", dosar in care omul de afaceri este acuzat, alaturi de alte persoane, de prejudicierea Transgaz Medias.
Conform declaratiilor DNA, existau suspiciuni ca inculpatul intentiona sa se sustraga de la executarea acestei pedepse. DNA a avut la indemana posibilitatea depunerii cererii de luare a masurilor asiguratorii la Curtea de Apel Bucuresti, pe rolul careia, tot de la acea data, se afla dosarul in cauza.
Autoritatile au constatat ca Dinel Staicu si-a schimbat numele in Dinel Nutu, actele de identitate fiindu-i eliberate de Biroul de Evidenta a Populatiei cu cateva zile inainte de a fi condamnat de Curtea de Apel Bucuresti. Noul nume al lui Dinel Staicu a devenit legal de la 1 aprilie, cand omul de afaceri si-a ridicat noua carte de identitate, insa autoritatile au fost informate de aceasta schimbare miercuri, 6 aprilie, dupa ce, la cererea jurnalistilor, au cerut informatii de la Centrul National de Administrare a Bazelor de Date.
Ulterior, magistratii Judecatoriei Sectorului 4 au emis un mandat european de arestare pe numele lui Dinel Nutu, noul nume al directorului SIF Oltenia, Dinel Staicu, care fugise din tara sustragandu-se de la executarea pedepsei. Mandatul european de arestare a fost pus in executare de catre Interpol, existand informatii ca directorul SIF Oltenia ar fi parasit Romania.
La 19 aprilie, Dinel Nutu, fost Staicu, a fost prins in localitatea Mako din Ungaria, dupa ce fugise din tara. La 28 aprilie, omul de afaceri a fost preluat de autoritatile romane in punctul de Trecere a Frontierei de la Bors, el fiind predat de agentii Interpol.
In 19 iulie 2011, anchetatorii au ridicat de la locuinta din Craiova a lui Dinel Nutu mai multi saci cu documente, precum si un pistol, potrivit unor martori, pentru care Nutu nu ar avea autorizatie, perchezitiile incheindu-se dupa aproximativ noua ore.
In acelasi dosar, alaturi de Staicu au mai fost condamnati la inchisoare cu executare fostul presedinte al BIR, Ion Popescu, care a primit sapte ani, si Radian Raceala, fostul sef al Directiei de creditare din BIR, care a primit cinci ani de inchisoare, in timp ce Viorica Dutu, fostul sef al serviciului de creditare la aceeasi banca, a fost condamnata la patru ani de inchisoare cu suspendare, cu un termen de noua ani sub supraveghere.
Cei patru au fost trimisi in judecata de procurorii DNA in noiembrie 2006. Potrivit DNA, in perioada iulie 1999 - februarie 2000, Ion Popescu, Radian Raceala si Viorica Dutu au aprobat, cu incalcarea normelor bancare, cesiuni de creanta in valoare de 106.786.123.000 de lei vechi si credite in valoare de 80.535.611.000 de lei vechi catre unsprezece societati comerciale controlate de Dinel Staicu. Cesiunile de creanta au fost efectuate cu incalcarea principiului prudentialitatii bancare, fiind acordate unor societati nou-infiintate, in conditii favorabile cesionarilor.
Dinel Staicu a solicitat si a obtinut incheierea conventiilor de cesiune de creanta si a contractelor de credit cu incalcarea dispozitiilor legale si a folosit sumele de bani astfel obtinute in interesul altor societati pe care le controla. O parte din banii obtinuti de la BIR sub forma de imprumuturi, aproximativ 40 de miliarde de lei vechi, au fost folositi de inculpat la cumpararea unor actiuni de la SIF Oltenia, prin intermediul unor societati pe care le controla.
Valoarea mare a contractelor incheiate contrar dispozitiilor legale, modalitatea in care au fost aprobate imprumuturile, folosirea sumelor de bani obtinute in interesul altor societati, creditele care depaseau cu mult valoarea fondurilor proprii ale bancii au reprezentat modalitati prin care Dinel Staicu i-a ajutat pe functionarii bancii sa comita infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor.
Prejudiciul cauzat, prin infractiune, BIR este de 187.321.734.408 lei vechi la nivelul anului 2000.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu